#ForTheLoveOfProgramming | Final de stagiu de practica la Pitesti & Craiova: intalniri fata in fata, interactiune & dezvoltare de aplicatii reale

Acest articol a fost publicat in categoria For the love of programming, Stagiul de Vara Roweb in .
New generation of software developers loading…

De curand, am incheiat stagiul de practica la Pitesti & Craiova – un eveniment de cariera cu traditie, organizat de Roweb inca din 2010. Iar acum ne pregatim de etapa urmatoare: internshipul platit la care vor participa studentii selectati de mentori si coordonatori si care aduce o miza importanta pentru participanti – posibilitatea de angajare full-time sau part-time in cadrul echipei noastre.

Insa, inainte de a ne concentra pe internship, apasam pe rewind si povestim putin despre ce s-a intamplat la editia de anul acesta.

Stagiul de practica Roweb 2022 a insemnat o serie de intalniri fata in fata, la doua dintre cele trei sedii ale companiei noastre, organizandu-se, astfel, sesiuni de mentorat pentru:

 

Studentii participanti au fost alesi in urma sustinerii unui test care sa le verifice nivelul de cunostinte. Numarul aplicantilor a fost in jur de 250, dintre care aproximativ 50 au reusit sa obtina punctaje de calificare pentru stagiu.

 

Cum s-a desfasurat stagiul de practica la Pitesti?

PHP + JS

Coordonator: Stefan Nicolae – Head of e-Commerce si Project Manager @Roweb Pitesti

Mentori: Marius Baltag, Matei Buculeasa, Nicu Braniste – ajutati de Andrei Voicu si Damian Dumitru

La stagiul de practica din Pitesti, studentii coordonati de mentori (programatori cu experienta) au creat o aplicatie completa (arhitectura, API, baza de date, interfata).

Astfel, au trecut prin toti pasii de productie prin care si noi trecem in dezvoltarea unui produs software folosind tehnologiile de ultima ora (Laravel, React).

Datorita parteneriatului bun cu facultatile tehnice din Pitesti, realizat prin intermediul cadrelor didactice precum Doru Constantin – Director al Departamentului de Matematica Informatica si Gheorghe Serban, Director al Departamentului de Electronica, Calculatoare si Inginerie Electrica, stagiile de practica si internshipurile organizate de Roweb se finalizeaza in fiecare an cu angajarea unor studenti care devin o parte importanta a echipei de software development.

„Am gasit oameni cu potential pe care imi doresc sa-i tinem aproape multa vreme de acum incolo si pe care consider ca ne putem baza in realizarea proiectelor noastre. Am fost coordonator al stagiilor de practica inca din primul an al organizarii acestora si am cautat mereu ca activitatea de la Roweb sa fie o completare a partilor teoretice pe care studentii au ocazia sa le invete in facultate.”

stagiu de practica roweb 2022

Stefan Nicolae

Head of e-Commerce si Project Manager @Roweb Pitesti

 

Cum s-a vazut stagiul de practica de la Pitesti din perspectiva mentorilor?

”Am incercat sa comprimam informatiile teoretice si practice in cateva ore de intalniri, creand o baza care sa-i ajute pe studenti sa inteleaga cum functioneaza partea de web development. Pornind de la nivelul de cunostinte al grupului de stagiu, provocarea a fost sa punem totul intr-o maniera atractiva si sa-i facem pe studenti sa transforme informatia acumulata intr-o aplicatie reala.”

stagiu de practica roweb 2022

Marius Baltag

Mentor Stagiu de Practica

”Surprize placute si la stagiul din acest an. Per total, participantii au fost entuziasti si parerea mea este ca au prins “microbul” programarii in PHP/ReactJS. Daca vor continua sa exerseze, vor deveni programatori buni pentru ca au tot ce le trebuie pentru a evolua: acces facil la informatii, suportul coordonatorilor si mentorilor, suportul echipei, tehnologii si programe intuitive.”

Nicu Braniste

Mentor Stagiu de Practica

”Este prima data cand particip precum mentor la stagiul de practica si mi-a placut faptul ca am reusit, impreuna cu ceilalti colegi, sa impartim timpul petrecut cu studentii in doua categorii: o parte structurata, in care le-am oferit recomandari si i-am ghidat spre realizarea aplicatiei si o parte free flow unde am vrut sa ne dam seama de ingeniozitate si creativitate – un ciclu complet de pregatire si testare”.

stagiu de practica roweb 2022

Matei Buculeasa

Mentor Stagiu de Practica

 

.Net + JS

Coordonator: Gabriel Rosu – Managing Partner @Roweb

Mentor: Gabriel Marinescu

Pe parcursul sedintelor de stagiu, ce au durat aproximativ o luna, studentii au avut ocazia sa puna in practica informatiile acumulate la cursurile de la facultate si din study guide-ul primit de la mentorii Roweb.

Din punct de vedere practic, la stagiul .Net +JS din Pitesti, studentii au avut de realizat un API, cu o interfata in React, pentru o serie de operatii de tip CRUD. Mai intai, s-a lucrat un exemplu (impreuna cu mentorii), urmand apoi ca studentii sa reproduca si sa adapteze modelul la un alt tip de lista.

„Am ales o activitate intuitiva, care sa puna in practica informatiile studiate in materialele date de noi. Si am fost placut surprins sa vad ca studentii din acest an au fost foarte receptivi la cele explicate: si-au facut temele, s-au implicat activ si au fost bine pregatiti.”

stagiu de practica roweb 2022

Gabriel Rosu

Managing Partner @Roweb

Insa, pentru selectarea celor care vor urma partea de internship platit, Gabriel Rosu a realizat o serie de interviuri in care accentul a fost pus si pe partea de soft skills ale tinerilor si pe viziunea lor in ceea ce priveste o cariera in software development.

Cum s-a vazut stagiul de practica de la Pitesti din perspectiva mentorului?

“Pentru un tanar programator, cantitatea de informatie care exista in materie de programare este uneori coplesitoare. Pentru mine este un mare privilegiu de a avea un rol de mentor pentru tinerii studenti, dar este, totodata, si o mare responsabilitate pentru ca ceea ce vor invata acum ii va defini in intreaga cariera.”

stagiu de practica roweb 2022

Gabriel Marinescu

Mentor Stagiu de Practica

 

Quality Assurance

Coordonator & Mentor: Madalina Ciomblea – QA Tech Lead

Mentor: Nina Constantin

Stagiul de practica QA a avut loc pentru prima data la Roweb, la sediul din Pitesti. Decizia de a organiza o astfel de sesiune se datoreaza importantei pe care echipa noastra o acorda procesului de testare si unui principiu pe care incercam sa-l respectam cu strictete: dezvoltarea de aplicatii functionale, care au in spate un cod asupra caruia s-au efectuat teste manuale sau automate care sa confere utilizatorilor incredere.

„Stagiul de practica QA a fost o experienta noua, placuta si interactiva. Ne-am bucurat de fiecare intalnire cu studentii, de fiecare intrebare si de fiecare raspuns. Implicarea, de ambele parti, a fost baza pe care eu si Nina Constantin am inceput sa construim, usor, dar sigur, un bun start catre o cariera IT.

Asa cum le-am spus si lor, daca exista dorinta si vointa, de restul ne ocupam noi. Avem deja un clasament, iar cei care de-a lungul celor 5 intalniri au fost comunivativi, receptivi, atenti la detalii, curiosi sa caute si sa adune informatii, pe care mai apoi sa le foloseasca in rezolvarea temelor si in interactiunea cu noi, vor fi selectati pentru un internship platit.”

stagiu de practica roweb 2022

Madalina Ciomblea

Coordonator & Mentor Stagiu de Practica

Dincolo de acest lucru, coordonatoarea stagiului, Madalina Ciomblea, este chiar ea absolventa unui stagiu de practica desfasurat in cadrul firmei noastre.

Intrebata de ce este necesar un astfel de program pentru studenti, Madalina a raspuns „In primul rand pentru experienta. Apoi, pas cu pas, studentii inteleg ce inseamna, de fapt, testarea software si cat de provocatoare ar fi o cariera in acest domeniu. Este important si necesar sa testezi toate aceste experiente si informatii pentru a sti daca ti-ar placea sau nu sa faci parte dintr-o echipa QA.”

Cum s-a vazut stagiul de practica de la Pitesti din perspectiva mentorului?

„A fost o experienta foarte placuta, pe care imi doresc sa o repet si in anii urmatori. Desi ai de lucru in ceea ce priveste pregatirea materialelor si a sesiunilor de „predare”, te incarci apoi cu energia studentilor. Generatia din acest an a fost foarte activa, curioasa si serioasa, iar asta mi-a dat curaj sa incerc metode noi si sa dinamizez interactiunea.”

stagiu de practica roweb 2022

Nina Constantin

Mentor Stagiu de Practica

 

Cum s-a desfasurat stagiul de practica la Craiova

 

PHP + JS

Coordonator: Florin Obogeanu – Manager @Roweb Craiova

Mentori: Ion Ghitun & Mirel Gugila

Stagiile de practica PHP din Craiova si Pitesti au avut un mod de desfasurare asemanator.

Relatia de colaborare dintre Roweb si Universitatea din Craiova (in special, Facultatea de Automatica, Calculatoare si Electronica si Facultatea de Stiinte Exacte), reprezentate prin Marius Marian si Mirel Cosulschi, se concretizeaza in extinderea cadrului in care studentii pot veni pentru a desfasura stagiile de practica si a transforma cunostintele teoretice in aplicatii reale. Mai mult decat atat, mare parte dintre cei care raman in internshipul platit (peste 85%) devin apoi angajati ai echipei din Craiova.

Debutul intalnirilor a fost unul de cunoastere si familiarizare cu environmentul de lucru, conectarea cu baze de date si intelegerea conceptelor teoretice, pentru ca apoi sa poata fi folosite cat mai eficient in realizarea unei aplicatii reale.

„Interactiunea directa, din birou, intre studenti si mentori nu poate fi inlocuita de nimic. Reveniti anul acesta la stagiul de practica, fata in fata, studentii s-au putut conecta atat tehnic, cat mai ales natural si uman cu mentorii. Este foarte important ca studentul sa fie implicat 100%: sa fie atent la ce i se preda, la ce ii explica mentorul, sa fie curios si sa puna intrebari ca sa poata sa inteleaga si sa dezvolte aplicatia pe parcursul stagiului.”

stagiu de practica roweb 2022

Florin Obogeanu

Manager @Roweb Craiova

Apoi, studentii au avut de realizat un API care sa ajute la partea de management a categoriilor si produselor unui magazin online.

Pe langa asta, stagiarii au fost coordonati spre construirea conceptelor de autentificare a userului: inregistrare, verificare e-mail dupa inregistrare, sistem de recuperare a parolei etc, iar acestia au raspuns provocarilor mentorilor intr-o maniera care ne-a surprins placut si ne-a facut sa realizam ca avem in fata tineri cu potential, preocupati de dezvoltare si pasionati de programare.

Valorile enumerate mai sus s-au reflectat mai ales in modul de rezolvare a temelor, tinerii fiind constiinciosi si urmand indrumarile oferite de mentori atat in partea de dezvoltare, cat si in cea de testare a API-ului.

Cum s-a vazut stagiul de practica de la Craiova din perspectiva mentorilor?

„Este o diferenta considerabila intre un stagiu de practica fata in fata si unul online. Anul acesta am realizat cat de importanta este partea de interactiune si cat de limpede devine flow-ul de lucru cand suntem aproape unii de ceilalti. La stagiul de practica am incercat sa fac totul sa fie clar. Am explicat task-urile, am refacut temele la intalnirea cu studentii pentru a le arata si un alt tip de abordare si am pus accent pe codul scris corect si organizat.”

stagiu de practica roweb 2022

Ion Ghitun

Mentor Stagiu de Practica

„Pentru mine a fost prima data cand coordonez studenti la un stagiu de practica si experienta a fost una care mi-a facut foarte mare placere. Am incercat sa creez o atmosfera familiara, in care relatia sa fie una nu de mentor-student, ci mai degraba de viitori colegi, care se ajuta intre ei, schimba impresii si rezolva task-uri.”

stagiu de practica roweb 2022

Mirel Gugila

Mentor Stagiu de Practica

 

.Net + JS

Coordonator: Florin Obogeanu – Manager @Roweb Craiova

Mentor: Stefan Andrei Constantin

Tot la mansarda biroului din Centrul Vechi, din Craiova, a avut loc si stagiul de practica .Net. Iar la editia din acest an, studentii au avut de realizat o aplicatie meteo, cu sistem de autentificare si search box care sa permita utilizatorului sa afle cu usurinta cum va fi vremea in diverse destinatii ale lumii, care e nivelul de umiditate din aer si care este viteza vantului.

„La fiecare stagiu de practica lucram cu studentii in realizarea de aplicatii reale, punand accent nu doar pe cunostinte, ci si pe modul de lucru. In felul acesta, ne putem da seama cat de repede se pot integra in echipa noastra si ce stil de lucru prefera: individual, in echipa, autonom sau cu suport. Anul acesta, la .NET, implicarea oamenilor alesi si acceptati pentru stagiu a fost foarte mare si ne-a oferit incredere ca pot sa evolueze rapid in cariera.”

stagiu de practica roweb 2022

Florin Obogeanu

Manager @Roweb Craiova

Cum s-a vazut stagiul de practica de la Craiova din perspectiva mentorului?

Implicarea lui Stefan in stagiul de .Net nu este intamplatoare. Anul trecut el a ajutat la coordonarea studentilor care fusesera deja selectati pentru internship si care au devenit intre timp angajati.

„Am apreciat increderea care mi s-a oferit din partea echipei Roweb. Am putut sa-mi organizez singur sesiunile de predare, punand accent pe trei componente: putina teorie, aplicatie practica si insights despre ce inseamna, de fapt, sa lucrezi la Roweb. Studentii au venit aici sa invete, sa-si faca practica de final de an, dar si sa afle ce inseamna mai exact sa fii software developer, atat pe backend, cat si pe frontend.”

stagiu de practica roweb 2022

Stefan Andrei Constantin

Mentor Stagiu de Practica

 

Incheierea stagiului de practica Roweb 2022 reprezinta incheierea etapei a cincea din acest eveniment de cariera pe care il organizam in fiecare an pentru studenti (vezi infograficul de mai jos).

But… the best is yet to come.

Urmeaza doua etape importante despre care vom continua sa povestim pe blog si in Social Media: internshipul platit si selectarea studentilor pentru angajare.

Stay tuned!


Exemple de proiecte


Spotlight

Magento / CSS3 / HTML5 / Ajax / Webservices


Mr Crispy

Magento / CSS3 / HTML5 / Ajax / Webservices